Episodul 20. Proastă rău

NU înțeleg de ce unii oameni trebuie să-și bage nasul unde nu e treaba lor. Da, m-am enervat iar. De data asta, madama aia care îmi face curat prin casă cât îs eu pe la lucru. Mă, îmi rămăsese suportul ăla de carton de la 24pack-ul de Heineken luat din Jakarta. Practic, o tavă de carton, pe care o adaptasem deja nevoilor mele. În ea stăteau frumos aranjati cartofii, ceapa și usturoiul (fiecare în punga lui), alături de cutiile de schweppes și apa minerală. Ordonat, frumos și elegant. Lada cea nouă cu sticlele de bere era sub raft, ascunsă vederilor pizmașe. Și vin acasă și...totul schimbat. Tava la gunoi, lada cu sticlele de bere urcată pe raft, cartofii și restul puse claie peste grămadă într-un colț în aceeași pungă, de-a valma cu insecticidul contra furnicilor. Pe cuvânt, am zis că mă duc după ea și o bat de-o omor. Nu e în stare să dea dracului cu mopul în baie, da’ îmi schimbă mie aranjamentele. Păi vaca domnului, lada aia de sticle era aranjată în așa fel încât sa pot scoate imediat niște sticle să le bag la frigider. Cutiile alea de schweppes erau puse acolo ca să țină cât de cât la un loc cartofii. Așa cum le-a „aranjat” ea, ca sa scot două sticle din ladă trebuie întâi să dau la o parte cutiile (care oricum stau în echilibru pe capacul lăzii), sa dau lada jos de pe raft (că nu ai loc să deschizi capacele), scot sticlele, pun la loc capacele, urca lada pe raft, pun la loc cutiile pe capac. Asta în loc să trag lada de sub raft (alunecă foarte frumos pe gresie), scot două sticle, închid capacele cu aceeași mână, împing lada la loc cu piciorul. Easy. Nice. Neat. Noooo, trebuie ea s-o facă pe deșteapta. Păi mă balabustă distrusă, dacă aveai ceva între urechi nu erai femeie de servici în găoaza universului măăăă! Și cel mai tare mă oftică faptul că mi-a aruncat tava și nu pot să revin la setup-ul inițial.

Chestia asta eu chiar nu o înțeleg. Daca era vorba de lene, înțelegeam. Și mie îmi e lene, de cele mai multe ori. Da’ la naiba, nu strica nimic. Dar nu văd de ce și-ar pierde cineva timpul schimbând ceva ce a fost pus într-un anume fel de stăpânul locului. La fel face cu tacâmurile. De obicei eu nu las nimic nespălat. Uneori le pun la loc, alteori le las numai în suportul de scurs. Mă, nu le-o pune de două ori în același loc, și nici omorâtă nu le pune unde stau când NU trebuie să facă nimic. La fel făcea la început și cu hainele spălate. Le punea pe unde credea ea, muta altele, cum îi trăznea prin cap. Acolo măcar s-a învățat, acum le lasă teanc în cameră și mi le pun singur la loc. Oricum e mai bine decât să muncesc de două ori. Oare cât de greu o fi să lași lucrurile acolo unde le e locul? Mereu am făcut crize de nervi pe chestia asta. Mă frate, ai intrat la mine în birou și era ușa întredeschisă? Las-o dracului tot așa și când pleci, ca e ușa mea nu a ta. Ai luat ceva? Ia frate că nu mă îngrop cu ele, da’ pune-l la loc de unde l-ai luat, nu să caut eu să înnebunesc la locul LUI, iar el sa fie la dracu’ cu cărți că ți-a fost lene să-l pui înapoi de unde l-ai luat. Pfoaaaa, ce de nervi. 

Vin azi de la servici, și găsesc iarăsi jumate din lucruri puse anapoda. De data asta am râs, e prea proastă ca să ma mai agit din cauza ei.

Am luat din Bogor niște plicuri cu concentrat de supă tom-yam. Citesc eu pe ambalaj, adaugă apă și fructele de mare și gata supa. Uaaaa, ce fain! Și mă apuc eu zilele trecute zor nevoie, sa fac o supă. Mai aveam niște urme de carne de pe căpățâna tonului luat când au fost fetele aici, și mai aveam și niște creveți congelați, zic taman bine! Bun, pun eu apa la fiert, desfac plicul. Înăuntru, un fel de pastă roșcat închis. Mno bine, așa să-i ramână numele. Am amestecat eu drăcia aia, și înainte sa pun peștele și creveții conform indicațiilor, mi-a dat Șefu’ ideea cea buna să gust.

Ooooooo...ribil !

În afară de faptul ca mi-au amorțit instant toate papilele gustative (care au mai scăpat nearse, that is) jegul respectiv nu avea nici un gust. Păi ma, io când haleam respectiva supă la Lemon Grass în Batutta cu Nick, aia era aromată și gustoasă și tot ce vrei, chiar dacă lăcrimai pâna te obișnuiai cu ea. Vai de mine ce de nervi, și ce sictir m-a luat...Era imediat după eclerele alea, disperare profundă. Oricum am zis că am avut totuși noroc să gust înainte, ca altfel puneam și carnea (peștele și creveții) și le stricam și pe alea.

Aseară am zis ca e timpul să reparăm lucrurile, așa ca am încropit rapid o ciorbă de pește, după rețetă de pe net, desigur.

Am pus o ceapă enormă (sau aproape, că folosisem deja o treime din ea la altceva) ceva morcov, ceva țelină, ceva pătrunjel rădăcină și o jumate de ardei gras. Suficiente legume pentru câtă zeamă urma sa iasă. Le-am călit în ceva ulei de palmier (și ăsta se termină, ar trebui sa rezolv problema), și cât le agitam pe-astea pe foc am pus niște apă la încălzit pe focul mare. Nu i-a luat mult sa fiarbă, așa că am zis să sting legumele. Mno, v-am zis că era pe focul mare, nu? Meh, cât de dobitoc să fii să vrei să iei cu mâna cratița care a fost pe focul mare? Well, așa cât mine de dobitoc! F@#k, S#^t, băăăăăă!!!!! Desigur, flacăra de la ochiul mare este suficient de întinsă încât să încingă la maxim mânerele, așa că m-am fript de m-au luat toți dracii (am verificat, nu rămăsese nici un drac care să nu mă fi luat). În fine, dupa oarece pauza de înjurat meșteșugarește (nu cred ca m-am repetat de mai mult de doua ori în cinci minute) aveam legumele cu apa pe focul normal și fierbeți mă, pâna îmi aduc aminte de voi. Sau până se dezgheață peștele și creveții, whatever comes first. Well, mi-am adus aminte de ele, că dacă era sa aștept până se dezghețau alea, și acum tot asta făceam. Le-am ajutat cu un pic de apă la temperatura camerei să se desfacă din gheață și le-am lăsat la scurs. Am pus peste legume niște piure de roșii (era mai fain dacă aveam chopped tomatoes, da’ bun și ăsta în lipsa de) și le-am mai lăsat nițel la fiert. Am potrivit de sare zeama (buci, am pus delicat că de-aia mi-a adus Vio delicat) și am adăugat și borșul. Le-am lăsat sa clocotească un pic numai și pac și mortăciunile. Pus ceasul de la cuptoraș să mă anunțe când au trecut 20 de minute. Până atunci, am tocat mărunțel un ardei iute (de-ăla roșu) și l-am lăsat pe fund să aștepte. Când s-au terminat cele 20 de minute, am pus și ardeiul și am mai dat zece minute de fiert în draci. Cam atât. Am oprit focul, aruncat o mână zdravănă de leuștean, zdup capacul la aburit și gata ciorbela fraților! Am încercat s-o gust sa văd ce a ieșit, dar n-am reușit decât să mă frig îngrozitor. În schimb, m-am răzbunat azi. A ieșit foarte gustoasă, poate un pic mai sarată decât de obicei, dar nu se pune problema să fie de ne mâncat. Tonul este un pește prea uscat ca să se potrivească, în schimb creveții sunt superbi în ciorbă.