Măăă, de când mă chinui să fac o pizza. Bun, săptămâna trecută când am fost în drumeție am avut grijă să-mi iau mozarella, ardei gras mai aveam, șuncă aveam, ce mai, numa' nițel timp și chef mai lipseau.
Ziua de azi n-a început prea faimos, respectiv cu o durere de cap serioasă rău de tot. Știți senzația aia, că e un pitic mic acolo înăuntrul capului care taie ceva cu bomfaierul și nu prea are spor? Ei, de-aia! Am dat eu cu un antinevralgic, pe dracu'. S-a oprit din tăiat de-o idee, apoi a luat-o din loc mai abitir. Până la urmă i-am dat două beri și un nurofen și s-a dus dreaq la culcare și el...
Da' până atunci să vă mai zic. Deci după ce am numărat eu de dimineață pân' la una felia de pâine din pungă, am tras concluzia logică și firească: "bă mucles, tre' să fac o pâine-n pana mea, că mâine iară-s muritor de foame!" Mneah, mare spanac, să fac o pâine. Da' până m-am foit, până m-am învârtit, uite s-a făcut de prânz ceasu' și io tot nu pusesem de pâinea aia. Că deh, treabă multă: m-am tuns, am făcut baie, am mai studiat pe net cum e cu casele, de-astea. Ei, pun io fericit de pâine, mă învârteam (cu mai mult sau mai puțîn folos) prin casă (depinde pe cine întrebați) când am auzit cum boncăne aluatul în mașină. Futu-i, asta înseamnă că iar a fost prea uscată făina și mai vrea apă. Am pus eu încă nițică apă...S#@t fuuu*^&**@#$!!!!! Am strâns prea tare de sticlă și a curs sigur mai multă decât trebuia. Well, e clar, dacă nu iese ca lumea tre' să fac alta. Aluatul semăna cu o chestie clisoasă și lipicioasă, cam departe de ce știam eu că se transformă în mod uzual în pâine...Problema e că am uitat de pizza. Bun, nu uitasem de tot, că eram la capitolul uitat pe net după rețete, da' am pierdut din vedere câteva aspecte, oarecum esențiale. Amănunte, cum ar fi: mă boule, unde bagi tu cuptorul în priză, când singura priză din zonă e ocupată cu mașina de pâine? Și aia odată pornită, 3 ore juma' nu mai umbli la ea! Și uite așa mi-am dat seama că abia pe la 4 pot să pun pizza la cuptor, dacă iese. Ow shit, și aluatul pentru blat? Mașina de pâine e ocupată...Mă, serios, mai anapoda de-atât nu se putea să aranjez lucrurile. În fine, cuprins de gânduri negre și înca bântuit de durere de cap, am zis să dau o tură pe plajă, poate-mi trece.
Bine, ideea era și că de două zile sunt cu ochii în computer cam tot timpul. Am tot migălit la planurile alea și cred că de la aia mi s-a tras și durerea de cap. Da' în fine, ideea este că m-am dus la plimbare pe plajă. Se pare ca e perioada din an în care pescarii își cam repară bărcile, pentru ca am văzut multe trase la mal. Uite două din ele, fie în reparație capitală (adevărul e că se vedea putred rău bordajul în zona aia) fie se cunosc elemente din bambus nou (și legaturile se văd clar noi nouțe).
Ei, m-am întors eu relativ ok din plimbare, pâinea mai avea numai un pic până să se termine, așa că am luat decizia măiastră: o să fac aluatul de pizza "ad labam".
Am amestecat eu toate alea p-acolo cum scria la rețetă, da' când să pun drojdia...Degeaba zicea la rețetă că se dizolvă în apa cu zahărul și se lasă să facă spumă, că după atâtea pâini făcute, automat a zburat drojdia peste făină...Well, asta e, mortul de la groapă nu se mai întoarce, așa că mergem înainte! Am făcut aluatul, l-am lăsat să crească vreo juma de oră, și taman bine s-a terminat și pâinea de făcut. Am cioplit niște ardei gras, un pic de ceapă tăiata finuț de tot, câteva ciuperci, am dat mozarella pe răzătoare, am făcut bucățele și șunca, acuma numa' sa fie gata aluatul.
V-am zis ca am pus cam multa apă la pâine aia, așa-i? Ei, nu îmi făceam mari speranțe cu pâinea aia, da' când a fost gata, rezultatul m-a surprins în mod plăcut! Concluzia? Și dacă ești dobitoc, uneori puțină baftă la momentul oportun salvează situația!. Mno bun, și a trecut vreme, între timp am mai băut o bere și parcă i-a mai pierit și piticului din capul meu cheful de
muncă șî-a lăsat-o mai moale cu fierăstrăul ăla, așa că m-am apucat de pizza. Am întins eu niște ulei în tava cuptorașului, apoi cu mâinile unse așa bine de tot am întins aluatul în tavă. N-a prea vrut el să stea întins, da' n-a fost după el.
Am măzgălit cum se cuvine cu sosul de roșii (adică chestie de-aia la borcan, gata cu oregano și busuioc în ea, cică), am pus cea mai mare parte din mozarellă, ceapa, ardeiul gras, ciupercile și șunca. Ca o încununare apoteotică (moaaaaa', ce-am scos-o p-asta! ) am pus și restul de mozarella, câteva linguri extra de sos și o jumate de ardei iute tocat mărunt și gata, la cuptor cu ea, 20 min la 190C.
Când mai avea mai puțin de 10 minute, am întors tava (coace mai puternic în partea din spate), i-am mai dat exact 10 minute pe timer șiiiiiii.... Ia priviți ce-a ieșit!
Nu vă mai spun că după chestia asta a mers berea aia de numa' numa'.
Din nefericire, a mai rămas o bucățică de vreo 10x10 cm...Pur și simplu, n-a mai încăput, deși a fost bună rău de tot.
Ziua de azi n-a început prea faimos, respectiv cu o durere de cap serioasă rău de tot. Știți senzația aia, că e un pitic mic acolo înăuntrul capului care taie ceva cu bomfaierul și nu prea are spor? Ei, de-aia! Am dat eu cu un antinevralgic, pe dracu'. S-a oprit din tăiat de-o idee, apoi a luat-o din loc mai abitir. Până la urmă i-am dat două beri și un nurofen și s-a dus dreaq la culcare și el...
Da' până atunci să vă mai zic. Deci după ce am numărat eu de dimineață pân' la una felia de pâine din pungă, am tras concluzia logică și firească: "bă mucles, tre' să fac o pâine-n pana mea, că mâine iară-s muritor de foame!" Mneah, mare spanac, să fac o pâine. Da' până m-am foit, până m-am învârtit, uite s-a făcut de prânz ceasu' și io tot nu pusesem de pâinea aia. Că deh, treabă multă: m-am tuns, am făcut baie, am mai studiat pe net cum e cu casele, de-astea. Ei, pun io fericit de pâine, mă învârteam (cu mai mult sau mai puțîn folos) prin casă (depinde pe cine întrebați) când am auzit cum boncăne aluatul în mașină. Futu-i, asta înseamnă că iar a fost prea uscată făina și mai vrea apă. Am pus eu încă nițică apă...S#@t fuuu*^&**@#$!!!!! Am strâns prea tare de sticlă și a curs sigur mai multă decât trebuia. Well, e clar, dacă nu iese ca lumea tre' să fac alta. Aluatul semăna cu o chestie clisoasă și lipicioasă, cam departe de ce știam eu că se transformă în mod uzual în pâine...Problema e că am uitat de pizza. Bun, nu uitasem de tot, că eram la capitolul uitat pe net după rețete, da' am pierdut din vedere câteva aspecte, oarecum esențiale. Amănunte, cum ar fi: mă boule, unde bagi tu cuptorul în priză, când singura priză din zonă e ocupată cu mașina de pâine? Și aia odată pornită, 3 ore juma' nu mai umbli la ea! Și uite așa mi-am dat seama că abia pe la 4 pot să pun pizza la cuptor, dacă iese. Ow shit, și aluatul pentru blat? Mașina de pâine e ocupată...Mă, serios, mai anapoda de-atât nu se putea să aranjez lucrurile. În fine, cuprins de gânduri negre și înca bântuit de durere de cap, am zis să dau o tură pe plajă, poate-mi trece.
Bine, ideea era și că de două zile sunt cu ochii în computer cam tot timpul. Am tot migălit la planurile alea și cred că de la aia mi s-a tras și durerea de cap. Da' în fine, ideea este că m-am dus la plimbare pe plajă. Se pare ca e perioada din an în care pescarii își cam repară bărcile, pentru ca am văzut multe trase la mal. Uite două din ele, fie în reparație capitală (adevărul e că se vedea putred rău bordajul în zona aia) fie se cunosc elemente din bambus nou (și legaturile se văd clar noi nouțe).
Ei, m-am întors eu relativ ok din plimbare, pâinea mai avea numai un pic până să se termine, așa că am luat decizia măiastră: o să fac aluatul de pizza "ad labam".
Am amestecat eu toate alea p-acolo cum scria la rețetă, da' când să pun drojdia...Degeaba zicea la rețetă că se dizolvă în apa cu zahărul și se lasă să facă spumă, că după atâtea pâini făcute, automat a zburat drojdia peste făină...Well, asta e, mortul de la groapă nu se mai întoarce, așa că mergem înainte! Am făcut aluatul, l-am lăsat să crească vreo juma de oră, și taman bine s-a terminat și pâinea de făcut. Am cioplit niște ardei gras, un pic de ceapă tăiata finuț de tot, câteva ciuperci, am dat mozarella pe răzătoare, am făcut bucățele și șunca, acuma numa' sa fie gata aluatul.
V-am zis ca am pus cam multa apă la pâine aia, așa-i? Ei, nu îmi făceam mari speranțe cu pâinea aia, da' când a fost gata, rezultatul m-a surprins în mod plăcut! Concluzia? Și dacă ești dobitoc, uneori puțină baftă la momentul oportun salvează situația!. Mno bun, și a trecut vreme, între timp am mai băut o bere și parcă i-a mai pierit și piticului din capul meu cheful de
muncă șî-a lăsat-o mai moale cu fierăstrăul ăla, așa că m-am apucat de pizza. Am întins eu niște ulei în tava cuptorașului, apoi cu mâinile unse așa bine de tot am întins aluatul în tavă. N-a prea vrut el să stea întins, da' n-a fost după el. Am măzgălit cum se cuvine cu sosul de roșii (adică chestie de-aia la borcan, gata cu oregano și busuioc în ea, cică), am pus cea mai mare parte din mozarellă, ceapa, ardeiul gras, ciupercile și șunca. Ca o încununare apoteotică (moaaaaa', ce-am scos-o p-asta! ) am pus și restul de mozarella, câteva linguri extra de sos și o jumate de ardei iute tocat mărunt și gata, la cuptor cu ea, 20 min la 190C.
Când mai avea mai puțin de 10 minute, am întors tava (coace mai puternic în partea din spate), i-am mai dat exact 10 minute pe timer șiiiiiii.... Ia priviți ce-a ieșit!
Nu vă mai spun că după chestia asta a mers berea aia de numa' numa'.
Din nefericire, a mai rămas o bucățică de vreo 10x10 cm...Pur și simplu, n-a mai încăput, deși a fost bună rău de tot.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu