Săptămânile astea am tot
umblat hai hui. Întâi la Zagreb, acum la Brugg.
Cu treabă, nu
turist. De fiecare dată, deciziile au fost luate cam pe genunchi iar eu am fost
cel mai convenabil plasat.
Călătoria la Zagreb
a fost decisă cam în ultimă instanță, așa că acolo sunt circumstanțe atenuante
pentru tovarășii de la noi. Practic s-au rezolvat probleme de principiu cu două
zile înainte de data stabilită, așa că na, cine să se ducă decât ăla care n-are
nevoie de viză. Pe termen lung e folositor să ai ciotcă de indieni la
îndemână, da’ la înghesuială de-asta nu mai merge.
Vizita în Elveția
însă n-a mai fost aranjată pe genunchi. Well, mint. Tot pe genunchi a fost
făcută treaba, da’ chiar nu era nevoie. Se știa data călătoriei încă din decembrie,
și toată lumea a stat degeaba și și-a numărat degetele. Cu o săptămână înainte,
hopa stai, cine se duce? Cum cine, da’ nu de-aia avem albu’ acili-șa?
Cred că pe undeva
p-acolo pe la noi, cineva s-a prins de faptul că sunt un animăluț de casă
foarte util pe lângă gospodărie. De ce să ne mai batem capul cu vize, aprobări,
cheltuit bani, când petul se mișcă lejer prin majoritatea locurilor unde avem
noi de trimis? Are și clasă destul de mică, e low maintenance, oferta zilei!
Așa că nici n-am
ajuns bine acasă de la Zagreb, că a trebuit să-mi spăl și să-mi calc cămășile
cu mânecă lungă. Viața lu’ Marcoci și pe negrul ăla de-mi spală mașina, că luna
asta a luat banii degeaba. Jumătate din timp masina a stat în parcare
nemișcată, așa că n-a avut nimic de spălat la ea.
Credeam că am luat
cam degeaba haina asta groasă, că deh, când o să apuc s-o port? Mno, deja se
cheamă că și-a scos banii...
E enervant că am o
singură pereche de ciubote mai groase, dar asta deja era overkill. Bine, la cât
de rece (sau nu) e aici, puteam să-mi iau și pantofii, așa că a doua pereche de
ghete chiar nu prea se justifică.
Să vă zic câte ceva
de cele două orașe.
Zagreb: 45 de minute de zburat de la Munchen, cu un avion care ziceai că-i tramvai. Chiar râdeam cu Jasem, că nouă ne-a luat cam tot atât de acasă până la DXB. Prima
impresie a fost la aeroport. Nu s-a pus problema să ne lege la terminal. Nu
pentru că zborul a fost oarecum regional ci pentru că...n-au. N-au terminale. Deloc. Toate
avioanele se parchează undeva, autobuz și asta e. Control pașapoarte, 3 ghișee. O
bandă pentru bagaje. Gata. Cred că toată clădirea aeroportului încape în
terminalul nou de la Otopeni...
Orașul în sine: Zici
că e Brașov, nițel mai curat dar parcă și un picuț mai mic. În rest, bucățică
ruptă. Aceleași străzi înguste și întortocheate în centru, Catedrala (Biserica
Neagră), Piața Sfatului, Republicii, 7 Noiembrie, totul e acolo. Pe bune, așa
senzație de deja-vu n-am avut niciodată. Bine, străzile par mai puțin găurite
(deși asta poate fi exagerat, că n-am mai fost de oarece vreme prin Brașov ca
să știu cât de perforate sunt străzile lor), tramvaiele sunt și noi nouțe, și
părea curățel bine peste tot.
Zagrebienii sunt foarte mândri de istoria lor, așa că au la loc de cinte statuia lui Nikola Tesla
Deși era frig rău de tot (vreo -8°C și vânt) acest nene picta în fața clădirii Teatrului Național,
și erau și ceva oameni pe la terase. Aparent, cică asta e varianta cea mai populară de ars vremea, zăcutul cu ceasurile la o cafea. Destule magazine închise, dar patiseriile nu. Asta mi s-a părut chiar mișto, păpușelele se mișcau:
Dacă tot am fost în
țara lui „Hajde Gorane!” am zis să mănânc din bucatele tradiționale.
Mai întâi,
kebapcici. Adică ceva ca niște mici. Am mâncat în două locuri, buni, da’ nu ceva
să scrii acasă. Nu cred că e chestie de patriotism (nu la mine, în orice caz),
da’ părerea mea de mâncăcios e că micii noștri, făcuți cu simț de răspundere și
din materialul corespunzător, dau de pământ de la distanțe maritime cu omologii
croați.
Urmează, vițel la
capac. Descrierea perfectă a chestiei ăsteia este:
Încununarea: salată
de caracatiță/ risoto negru cu inele de calamar. Asta e din categoria „holy
mother of god, pe cine trebuie să omor ca să mai capăt o porție?”
Desigur, eu fiind
țăran coclit și neumblat prin țări străine, nu știu cum fac chestii similare
grecii sau italienii sau francezii sau spaniolii, respectiv ăia care au dreaq
acces când vor mușchii lor la fructe de mare proaspete. Da’ presupun că
indiferent cât de bune le fac și ei, astea ce le-am halit la "Zelen Dvor" sunt
la loc de cinste.
Tovarășii sunt
foarte patrioți și se jură că au cele mai și cele mai dintre cele mai, da’
sincer din tot ce am mâncat în cele patru restaurante la care am fost, în afară
de ubersalatele alea nu am fost foarte impresionat de altceva. Nu că ar fi
rele, că nu sunt, da’ nu sunt ieșite din comun. Ca o mențiune notabilă ar fi
peștele la gratar. Colegul Jasem s-a ferit să mănânce chestii terestre pe
motive de halal (sau mai degrabă non halal) așa că a mâncat pește. Trebuie să
recunosc, peștele a fost foarte bun de fiecare dată, langustinele încă mișcau
când ni le-au arătat la masă, și nu câștigă marele premiu din motive pur
subiective. Eu unul nu mă omor cu peștele, iar langustinele, deși foarte bune,
au un raport nașpa tare efort de curățat vs. cantitate de carne. Îți iei în
farfurie o grămadă de orătănii de-alea, și la sfârșit au un ditamai maldărul de
craci și carapace (pe care te-ai chinuit ca sfântu’ să le crăpi și să le
desfaci și să alegi ceva din ele), și ai mâncat cam tot cât din 3 creveți
tiger...
La plecare, cea mai tare găselniță: de la control pașapoarte treci PRIN Duty Free ca să ajungi la porți. Nu e un culoar sau magazine separate, nu, treci printre rafturi. Cu grijă, că ai geanta după tine și poate agăți ceva...
Am zburat prin Frankfurt și avionul spre DXB a fost un 747 nou. Am plătit un upgrade la Economy-premium și cred că n-am greșit. Loc berechet, reglaj suplimentar la scaun, nițică mai multă atenție.
Brugg: Prima chestie: am zburat cu A380! Yeei! Din păcate, nu pot să spun că a fost mai mult decât
Hotelul e chiar peste drum de gară și în imediata apropiere de Brugg
Kabel AG unde am avut treabă. Greu de zis câte
stele are hotelașul ăla. Se zvonește că trei, dar sunt de-alea mai micuțe așa.
E frumușel, foarte bine plasat, curat, dar are și bube. Sunt vreo 4 sau 5 prize
disponibile în cameră, dar toate sunt standardul local, care nu acceptă
ștecherul rotund tipic european. Nu mai discutăm de cel britanic (care e
folosit și în UAE). Din fericire, e o priză DIN în baie (pentru uscătorul de
păr, da' a mers foarte bine și laptopul) iar ștecherele mici europene se potrivesc în prizele lor, deci nici telefonul n-a sughițat de foame.
Cel mai mare bai
însă mi se pare prețul. Oricum, e clar că sunt subiectiv influențat de
hotelurile din Asia, unde la prețul ăsta ai o ditamai camera sau chiar junior
suite, da’ na, unde dai 10€ pe un cremwușt și o cafea, nu trebuie să te mire prea tare 150€
pe camera de hotel.
E o corcitură
ciudată hotelul ăsta. Nu are internet în camere, dar are în hol. Nu are cana de
fiert și ceaiul sau nessul pus la dispoziție de cele mai multe hoteluri, dar
are frigider cu o bere, o sticlă de apă minerală și una de coca cola, pe care
le înlocuiește proprietarul în fiecare zi. Și papuci! are papuci, ceea ce la
foarte multe hoteluri nu vezi. În nici un caz nu la 3 stele. Una peste altu’, e
ok și nu dormi în frig. Proprietarul (Dl. Lang) e o creatură foarte ciudată, cu
o mutră semănând cu Mark Twain – inclusiv mustața – și o voce pițigăiată. Cred
că cel mai bine seamănă cu Geppetto.
Foarte de treabă omul...
Orașul...E și mai
ciudat. Nu e foarte mare, aș zice că într-o oră, poate una jumate, i-ai dat o
tură completă. Nu știu cât de vioi este pe timpul zilei, că am tot fost la
treabă și n-am avut ocazia să văd. Dar seara nu e mai nimeni pe străzi, și
toate magazinele sunt închise. Luni seara orașul era mort, marți am fost
surprins de câtă lume era la cină în restaurante. Restaurantele sunt 90%
italiene, trattoria, pizzeria. Menu-urile în italiană și germană, așa că na,
succesuri multiple la ales ceva.
A se observa puzderia de lume aflată pe străzi duminică după-amiaza...
Orașul e curat, așa
cum te-ai aștepta de la zona asta. Dimineață am văzut și de ce:
Da, aia e o
masinuță care aspiră inclusiv trotuarele. Mișto.
Lângă gară e
amenajată o ditamai parcarea pentru biciclete. Bine, nu e chiar parcare, mai
degrabă un rastel imens, că e pe straturi. Nu foarte surprinzător, că na,
Elveția, aer curat, vaca Milka, doar n-o să meargă ăștia cu mașina...Well, da,
doar că nu. Nu numai că e plin de mașini, dar discutăm de M6, SLK, RS5 și
asemenea. În plus, SUV-uri. Multe, și mai rar Hyundai. Presupun că după ce
treci de surpriza inițială, realizezi că sunt mulți care locuiesc aici și
câștigă banii în Zurich sau Aargau.
Zborul de
întoarcere n-a fost prea faimos, am avut parte de doi draci în jurul vârstei de
6 ani, tipici vârstei. Gălăgioși spre exasperare, cu butonul de volum blocat la
maxim, și desigur cu viermi în fund. Prin urmare, ciuciu somn. Ca un punct mișto, chiar arată cool luminițele mici-mici de pe tavan la A380. Me gusta.
Am reușit să mă bag
în pat pe la 1:30, și desigur că la 6:30 când a sunat alarma mi-a venit să mor
nițel.
La servici, două
mailuri mai importante din alea 24 necitite:
24 Februarie 2016: Oerlikon
– Zurich.
1-3 Martie 2016:
Seevetal – Hamburg.
Desigur, anunțuri
pentru inspecții la fabrică. Timp este destul ca să aranjeze pentru altcineva,
și nici nu e foarte sigur că o să se meargă la ele (echipamentele sunt destul
de standardizate). Da’ dacă or să vrea să meargă, cred că știu deja cum îl
cheamă pe ăla care trage lozul...
Buey , bine ai revenit ! Mda , chiar dacă pentru scurtă vreme !!
RăspundețiȘtergereȘtii tu , diferența între un elvețian bogat și unul sărac este că săracul își conduce singur Mercedesul...